Proiectul Impuls, organizat de Departamentul de Arte Vizuale al Universității din Oradea și de Asociația Culturală Ars Nobilis în parteneriat cu Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, are ca obiectiv stimularea, evidențierea și promovarea atât la nivel local cât și la nivel național a artiștilor studenți performanți. Vernisajul va avea loc luni 27.04.2019 la ora 18:00 iar expoziția va fi deschisă până pe 07.05.2019 și se va putea vizita sâmbătă și duminică între orele 15:00 - 19:00. Alexandra Brezeanu, Portretele lui Dorian Gray
    Seria ”Portretelor lui Dorian Gray” se constituie ca o meditație vizuală asupra condiției omului contemporan, pe care Alexandra Brezeanu, studentă în anul III la specializarea Pictură, îl vede ca fiind captiv într-o lume în care esteticul a ajuns valoarea supremă. Tema abordată în creațiile sale este una de extremă actualitate, problema dezumanizării ființei umane, a disoluției eului sub presiunea tot mai mare a culturii de consum, fiind astăzi în atenția atât a artiștilor cât și a specialiștilor din cele mai diverse domenii.
Având ca punct de plecare drama trăită de Dorian Gray, celebrul personaj imaginat de Oscar Wilde, lucrările Alexandrei Brezeanu surprind cu o extremă acuitate diferitele stadii de degradare ale ființei umane. Obsedat de căutarea frumuseții veșnice, Dorian Gray ajunge să renunțe la lumea sa interioară, distrugând ultima fărâmă de umanitate pe care o mai avea, iar pictura devine reflexia degradării sale, dobândind o viață proprie.
”Portrele lui Dorian Gray” ne prezintă într-un limbaj vizual extrem de convingător figuri umane descompuse prin care studenta reușește să ne atragă atenția asupra contrastului dintre aparență și esență, asupra formei golite de conținut și nu în ultimul rând asupra disoluției valorilor (a frumosului, dar nu numai) în lumea contemporană.
Conf.univ.dr. Ștefan Gaie